25 iunie 2015

Prezentare a Sahaja Yoga la Wyll TV, Ploiesti

Urmăriți o prezentare a Sahaja Yoga realizată de curând de către doi sahaja yoghini medici, la postul de televiziune WyllTV din Ploieşti.

Dr Aparna Păun și dr Ovidiu Păun lucrează la Noida Health Centre, un centru de tratament și cercetare de lângă Delhi, India, care tratează pacienți exclusiv prin metoda Sahaja Yoga.


21 iunie 2015

Ziua Internationala Yoga - transmisie in direct de la EXPO Milano

Sahaja Yoga participă, în cadrul Expozitiei Internationale de la Milano, la sărbătorirea Zilei Internationale Yoga, declarată de ONU pe data de 21 iunie.

Vă invităm să urmăriți transmisia în direct a evenimentului începând cu ora 13:00 ora României și să meditați împreună cu ceilalți participanți aflați la fața locului sau care urmăresc transmisia din alte țări ale lumii.
http://livestream.com/accounts/2214793/YogaDayMeditation

7 iunie 2015

Namaste India – astăzi, ultima zi a Festivalului la Muzeul Satului


Vă invităm cu drag să vizitați standul Sahaja Yoga din cadrul Festivalului, amplasat ca și în anii trecuți în curtea Casei Sălciua de Jos, Alba (imediat în stânga intrării principale) - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", Şoseaua Kiseleff nr. 28-30.

Toți cei interesați vor putea beneficia la stand de prezentări gratuite ale metodei și ale experimentului activării energiei Kundalini.

Începând cu ora 15.00, Sahaj Group va susține un spectacol de muzică bhajan și qawwali.
Vă așteptăm cu mult drag.

Orarul de vizitare: 09:00 - 19:00
Bilete:
Adulţi: 10 lei
Elevi şi studenți: 2,5 lei

Pentru mai multe detalii despre programul Namaste India, vizitați: http://namasteindia.ro/program-2015/

6 iunie 2015

OneTree – ”The Golden String”

Vă oferim o nouă compoziție a grupului vienez OneTree, grup dedicat muzicii spirituale și evidențierii esenței divine a tuturor religiilor.

Versurile sunt preluate din poemul ”Jerusalem” al lui William Blake (1757–1827) și vorbesc despre timpul renașterii în spirit anunțat de toate tradițiile spirituale, de vizionari și profeți. Firul de Aur este energia interioară Kundalini, vehiculul înălțării noastre spirituale, iar Ierusalimul este Împărăția Conștiinței Divine.

”I GIVE you the end of a golden string;
Only wind it into a ball,
It will lead you in at Heaven’s gate,
Built in Jerusalem’s wall.”

▫▫▫

„Îţi dau capătul unui fir de aur;
Înfăşoară-l numai într-un ghem.
Te va duce la Porţile Raiului,
Tăiate în zidul Ierusalimului.”

Compoziție/ Voce/ Harmonium: Ronald Subkus
Aranjament/ Voce: Eva Maria Neubauer
Aranjament / Intro/ Guitar: Michael Paul
Tabla/ Udu: Karl Breitenseher
Vioară: Zuzanna Dallosowa
Editare & MixajȘ Malte Raff
Recorded & Mastered: PureSound Vienna



Adi Shakti - Mama Divină, Puterea lui Dumnezeu


Shri Mataji despre:
- Shri Adi Shakti, Duhul Sfânt sau Mama Divină;
- Energia interioară Kundalini - reflectare a lui Adi Shakti în ființa umană;
- meditația și rolul ei după activarea energiei Kundalini.

„Ar trebui să înțelegem foarte limpede ce este Adi Shakti. Spunem că este Dorinţa Pură a lui Dumnezeu cel Atotputernic, Sadashiva. Dar care este Dorinţa Pură a lui Dumnezeu cel Atotputernic?

Dacă v-ați observa dorinţele – de unde vin ele? Nu din Iubire Divină, ci din iubire carnală, din iubire materială, din iubire pentru putere. În spatele tuturor acestor dorinţe stă o iubire. Dacă n-aţi iubi un lucru, nu l-aţi dori. Deci aceste tipuri lumeşti de iubire pe care le aveţi, pentru care cheltuim atât de mult din timpul nostru, în mod inutil, în realitate nu vă dau satisfacţie, pentru că ceea ce aveţi nu este iubire adevărată, ci doar o amăgire de moment. După care vă săturaţi de acel lucru şi treceți la un altul şi un altul.

Adi Shakti este deci întruparea Iubirii Divine a lui Dumnezeu, este Iubirea Pură a lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă la un Tată care a pus toată Iubirea Lui într-o personalitate. Şi El priveşte doar jocul Dorinţei Lui, al Iubirii Lui. O priveşte cum lucrează.

În India s-a vorbit cu mult timp în urmă despre Kundalini, despre faptul că ea este reflectarea lui Adi Shakti în interiorul nostru. Această Adi Shakti este Puterea Iubirii, a Iubirii pure, a Compasiunii. Ea nu conține altceva. Dar această Iubire pură este atât de puternică, atât de puternică… Este puterea pe care Ea a dat-o Mamei Pământ și, datorită căreia, Mama Pământ, oricât de multe păcate am comite, îşi revarsă iubirea prin intermediul lucrurilor frumoase oferite nouă.

Aflăm de asemenea această Iubire exprimată în atâtea moduri, în galaxiile și stelele pe care le vedem... Dacă vreţi să priviţi lucrurile în mod ştiinţific, ştiinţa este un lucru lipsit de iubire. Chiar şi atunci când oamenii vorbesc despre Yoga, ei nu vorbesc despre iubire şi compasiune. Atunci când nu există iubire şi compasiune într-o persoană, nu poate exista nicio scânteie divină în acea persoană. Totul este deplin cufundat în această Iubire Divină - tot ce este creat pe acest Pământ, tot ce este creat în acest univers, ca şi în toate universurile, totul se datorează Iubirii Mamei Divine.

În meditaţie veţi simţi iubirea, Iubirea Divină, frumuseţea Iubirii Divine. Întreaga perspectivă se schimbă. O persoană meditativă are o atitudine, un temperament şi o viaţă foarte diferite şi trăieşte în permanență într-o stare de deplină mulţumire interioară.

Pentru a ajunge la frumuseţea voastră, la gloria şi la propria personalitate măreaţă, singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi cu dedicare este să meditaţi.”

6 iunie 1993 – Cabella Ligure, Italia

5 iunie 2015

Namaste India debutează astăzi la Muzeul Satului din București


Vă așteptăm cu drag să vizitați standul Sahaja Yoga din cadrul Festivalului, amplasat ca și în anii trecuți în curtea Casei Sălciua de Jos, Alba (imediat în stânga intrării principale) - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", Şoseaua Kiseleff nr. 28-30.

Toți cei interesați vor putea beneficia la stand de prezentări gratuite ale metodei și ale experimentului activării energiei Kundalini.


Duminică 7 iunie, începând cu ora 15.00, Sahaj Group va susține pe scena Festivalului un spectacol de muzică bhajan și qawwali.


Orarul de vizitare: 09:00 - 19:00
Bilete:
Abonament: 33 lei (oferă acces la Muzeul Naţional al Satului pentru o săptămână)
Adulţi: 10 lei
Elevi şi studenți: 2,5 lei

Pentru mai multe detalii despre programul Namaste India, vizitați: http://namasteindia.ro/program-2015/

Foto: Mircea Dragoș

4 iunie 2015

One Tree – Buddham Sharanam Gachhami


Vă oferim un extras din cuvintele lui Shri Mataji despre cele trei giuvaieruri de înțelepciune ale lui Shri Buddha și o compoziție a grupului vienez OneTree, grup dedicat muzicii spirituale și evidențierii esenței divine a tuturor religiilor.

▫▫▫

Mai întâi trebuie să spunem ”Buddham sharanam gachhāmi”, care înseamnă că ne abandonăm lui Buddha. Apoi, cel de-al doilea lucru pe care el l-a spus este ”Sangham sharanam gachhāmi” – mă abandonez colectivității, sangham. Sangha este colectivitatea. Prin aceasta egoul se resoarbe, scade. Mai întâi ne abandonăm lui Buddha, care este zeitatea Iluminării: Mă abandonez lui Buddha. În al doilea rând trebuie să spuneți ”Sangham sharanam gachhāmi” - mă abandonez colectivității. Oamenii egoiști nu se pot abandona. Noi ne abandonăm lui Virata (Ființa Divină Universală, n.tr.). A treia afirmație/mantra este ”Dhammam sharanam gachhāmi”. Dhammam semnifică religia, echilibrul. Mă abandonez religiei, care este esența. Asta e tot, și dacă ați realizat aceste lucruri, doar atunci putem vorbi despre Dumnezeu, nu înainte.

Deci aceste trei lucruri trebuie să fie realizate. Mai întâi: ”Dhammam sharanam gachhāmi” - mă abandonez virtuților mele. Toate dorințele pot fi abandonate virtuții voastre. Este virtuos să fac un asemenea lucru? Puteți face anumite lucruri, dar dacă ați fost crescuți în virtute, nu le veți face; nu veți avea vreo dorință de a face ceva care nu este virtuos sau bun. Pur și simplu nu o veți face. Deci mai întâi: ”Dhammam sharanam gachhāmi”.

Apoi ar trebui să spuneți ”Buddham sharanam gachhāmi”, care înseamnă: Mă abandonez Iluminării mele - este al doilea stadiu al evoluției voastre. Mă abandonez Iluminării, Iluminării spiritului meu. Spiritul este cel care vă va ghida, și nu tentațiile stupide fizice, mentale, emoționale.

Și, în al treilea rând, ”Sangham sharanam gachhāmi” – mă abandonez colectivității, întregului, lui Virata. În acest mod trebuie să evoluăm.

Sahaja Yoga vă tratează problemele pornind de la rădăcină. Mai întâi voi vă primiți Realizarea. Apoi învățați cum să vă abandonați dharmei voastre. Apoi deveniți conștienți la modul colectiv. A fi colectiv este un temperament pentru care viața colectivă aduce bucurie. Până când nu obțineți toate acestea, nu veți fi împlinit.

Brighton, Marea Britanie - 26 mai 1983