12 aprilie 2012

Paște Fericit!

Vă urăm tuturor ca Sărbătorile Pascale să vă aducă renaștere spirituală și cele mai alese daruri ale sufletului!
Vă oferim câteva fragmente din discursuri ale lui Shri Mataji cu prilejul Paștelui.


 Există multe aspecte ale Paştelui ce trebuie înţelese, însă cele mai importante sunt: „De ce Christos a trebuit să moară?” şi „De ce a înviat?”.

 Când se spune că trebuie să vă primiţi Realizarea prin intermediul lui Christos, aceasta înseamnă că El a trebuit să străpungă Agnya chakra (primordială, cosmică, n.tr.). El a trebuit să se instaleze acolo. Dacă nu ar fi creat o breșă în „poartă” (Agnya chakra cosmică, n.tr.), noi nu am fi putut obţine niciodată Realizarea. De aceea se spune că trebuie să trecem prin porţile Cerului numai prin grația lui Christos.

 Trebuie să treceţi prin Agnya chakra. Este punctul cel mai dificil prin care fiinţele umane trebuie să treacă, pentru că la nivelul chakrei Agnya egoul şi superegoul vostru au atins dezvoltarea lor maximă. Acest ego se dezvoltă numai la nivel uman. Problema era cum să fie depăşit egoul și, pentru a depăşi egoul, Christos a trebuit să facă asta.

 11 aprilie 1982 - Nightingale Lane, Anglia 

 Astăzi noi celebrăm învierea lui Christos. Totodată trebuie să sărbătorim învierea fiinţelor umane, care au devenit suflete realizate.

 Prin aceasta trebuie să înţelegem că intrăm într-o nouă conştiinţă. Pentru Christos nu era necesar să intre într-o nouă conştiinţă. El a trebuit să se întrupeze şi să arate din nou acestei lumi că sunteţi viaţă eternă, că aveţi o viaţă care este spirituală, care nu piere niciodată.

 Voi trebuie să vă înălţaţi până la acel nou tărâm care este regatul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, pe care voi îl numiţi Împărăţia lui Dumnezeu. Şi Christos i-a spus aceasta foarte clar lui Nicodim, că „Trebuie să vă naşteţi din nou". Și când acesta a întrebat: „Trebuie să intru înapoi în pântecul mamei, pentru a mă naşte din nou?”, El i-a răspuns atât de clar, atât de clar. Cei care nu vor să vadă pot rămâne orbi, dar El a spus foarte, foarte clar: „Nu, aceasta înseamnă că orice este născut din carne este carne, și orice este născut din Spirit este Spirit.”

 22 aprilie 1984 - Londra, Anglia 

Paște fericit tuturor!
 Noi sărbătorim Paştele pentru a arăta cum Christos a înviat. Spiritul, care are natura lui Christos, trebuie să învie din manifestarea materială a Divinului Însuși. Materia este manifestată pentru că noi înșine am creat-o. Asta nu înseamnă că suntem născuți din materie, prin corpul nostru, ci înseamnă că suntem ataşaţi de ea, o dorim şi vrem s-o avem. Orice lucru doriţi se susţine prin dorinţa voastră, pentru că acum vă aflaţi pe scenă. Dacă vreţi să susţineţi materia, dacă vreţi să păstraţi materia ca prioritate principală, ea va rămâne, nu poate să dispară.

 Christos s-a ridicat din materie, a ieşit din mormântul ce simbolizează materia care ne-a închis în interiorul ei; acest mormânt trebuie deschis prin puterea noastră spirituală. Aruncaţi deoparte lespedea ce acoperă acest mormânt! Ieşiţi de acolo şi rămâneţi în afara lui! Acesta este mesajul învierii lui Christos.

 Să ne pregătim deci, întocmai precum Christos a ieşit din mormânt, să ieşim şi noi din acest mormânt al letargiei, al compromisului, al confortului, al concepţiilor noastre vechi cu privire la plăcerile vieții. Aceasta este Noua Eră care trebuie să-şi facă vizibilă manifestarea în această ţară (Anglia simbolizează Spiritul în geografia subtilă a Pământului, n.tr.). Este foarte important, și voi toţi puteţi s-o faceţi.

 4 aprilie 1985 – Londra, Anglia 

 Glosar 

 Agnya Chakra - centru de energie subtilă situat la nivelul frunții/chiasmei optice și guvernat de Iisus Christos, atât în planul cosmic, cât și în ființa umană

 Realizare/Realizarea Sinelui – Starea de conștiință a Sinelui dezvoltată în ființa umană ca urmare a activării energiei subtile Kundalini.