17 mai 2011

Buddha, Domnul egoului (563-483 î.Ch.)

Distribuie pe Facebook
Inaugurăm astăzi, cu Shri Buddha, o nouă categorie a blogului, aceea a încarnărilor şi pricipiilor divine.


Născut ca un prinţ avut, Buddha a renunţat la viaţa obişnuită şi a fost primul care a obţinut starea de Realizare a lui Dumnezeu. El este renumit pentru a fi spus că nu există “Dumnezeu”, ci numai Sinele şi că, pentru a desăvârşi Sinele, trebuie să devii lipsit de dorinţe (Nishkama). Principalele sale învăţături şi maxime sunt adunate în “Dhammapada”.

Shri Buddha (Domnul egoului) a reflectat de asemenea calităţile lui Shri Hanumana, în timp ce Shri Mahavira (Domnul superegoului) a fost o încarnare a lui Shri Bhairava. Adesea Hanumana şi Bhairava se încarnează împreună pentru a manifesta şi dezvolta principiul de discipol (ca Luv şi Kush - fiii lui Shri Rama, ca Hasan şi Husein – fiii Fatimei, ca Adi Shankaracharya şi Kabir).


“Buddha şi Mahavira sunt susţinuţi, în esenţă, de către Hanumana şi Bhairava, adică, aşa cum ştiţi, de Sfântul Gabriel şi Sfântul Mihail. Principiul care a luat naştere este principiul discipolului, iar acest principiul s-a născut cu mult înainte, sub forma celor doi fii ai lui Shri Rama. Acest principiu a fost adus pe acest pământ şi s-a întrupat prima oară pentru a învinge egoul, iar apoi pentru a învinge superegoul fiinţelor umane.”

Shri Mataji Nirmala Devi - San Diego, California, 23 iulie 1988

▫▫▫

“Mesajul lui Buddha este, desigur, acela de a nu dezvolta ego.

Dar cum să faci asta? Mai întâi, orice faceţi, trebuie să afirmaţi: « Nu eu fac asta, Mama este cea care face », sau « Dumnezeu face asta, eu nu fac nimic ». Dar, dacă aveţi sentimentul că faceţi ceva pentru Sahaja Yoga, e mai bine să încetaţi acea acţiune. Ar trebui să spuneţi: « Nu, mi-a ieşit în cale. Eu doar am... Eu n-am făcut nimic. Am fost pur şi simplu acolo. Atât ». Atunci aţi realizat foarte mult. Iar al doilea lucru este dorinţa - orice dorinţă, a celui mai mic lucru sau a celui mai mare…, tot felul de lucruri. Dacă toate aceste dorinţe nu sunt împlinite, voi vă simţiţi frustraţi şi atunci trebuie să ştiţi că ceva nu este în regulă cu voi. Dar dacă înţelegeţi rostul colectivităţii, atunci puteţi să vă înălţaţi foarte repede.

Deci, a fi lipsiţi de dorinţe nu înseamnă să deveniţi ceva absurd, un ascet sau ceva similar, ci să nu aveţi aşteptări.”

Shri Mataji Nirmala Devi - Deinze, Belgia, 4 august 1991

▫▫▫

“Buddha şi-a dat seama că cea mai mare problemă a fiinţelor umane este egoul lor. Datorită acestui ego, ele duc lucrurile la extrem, de la un capăt la altul. Şi de aceea El a acţionat pentru noi de-a lungul Pingala Nadi şi s-a stabilit la nivelul egoului nostru, pentru a-l controla... De aceea, pentru a ajuta acest ego, trebuie să-l venerăm pe Buddha. Insă primul principiu este să vă respectaţi castitatea. A-l respecta pe Buddha înseamnă a vă respecta castitatea.”

Shri Mataji Nirmala Devi - Barcelona, Spania, 21 mai 1989