20 ianuarie 2010

Vasant Panchami

Astazi 20 ianuarie 2010 se celebreaza Vasant Panchami, festival hindus ce o sarbatoreste pe Shri Saraswati, zeita cunoasterii, a muzicii si artelor. Festivalul are loc in fiecare an in a cincea zi (Panchami) din luna indiana Magh (ianuarie-februarie), prima zi de primavara. In mod traditional, in timpul acestui festival copiii sunt invatati sa scrie primele lor cuvinte si majoritatea institutiilor de invatamant organizeaza rugaciuni speciale pentru Shri Saraswati.

Va reproducem mai jos fragmente din discursul lui Shri Mataji cu prilejul Vasant Panchami – 14 ianuarie 1983, Dhulia, India.

◦◦◦

Prin iubire au loc tot felul de acţiuni creatoare. Fundamentul întregii creativităţi, al lui Saraswati, este iubirea. Dacă nu există iubire, nu există nici creativitate. Chiar şi în sensul mai profund; oamenii care au creat toate lucrurile ştiinţifice au făcut-o din iubire pentru mase, nu pentru ei. Nimeni nu a produs ceva doar pentru el. Dacă ei fac ceva pentru ei înşişi, acel ceva trebuie să devină de folosinţă universală, altfel n-are niciun sens.

Toată activitatea de pe partea dreaptă, guvernată de Saraswati, trebuie în esenţă să aibă ca finalitate iubirea. Ea începe cu iubire şi se împlineşte în iubire. Tot ceea ce nu devine iubire se chirceşte şi pur şi simplu dispare. Materia care nu este folosită pentru exprimarea iubirii dispare. Baza trebuie să fie iubirea. Altminteri, întreaga materie pe care o creăm, care are asperităţi, care nu îşi află locul în mass media şi nu prezintă interes pentru masele largi, are întotdeauna tendinţa de a dispărea, imediat ce descoperiţi că nu prezintă interes pentru mase.

Categoric, noi putem cunoaşte această măreaţă Iubire a lui Dumnezeu despre care vorbim, prin vibraţii. Oamenii care nu au percepţia vibratorie simt vibraţiile într-un mod inconştient. Toate marile picturi ale lumii au vibraţii. Toate marile creaţii ale lumii au vibraţii. Numai cele care au vibraţii au trecut proba timpului, toate celelalte au fost distruse; au fost distruse de natură, pentru că nu au putut rezista impactului cu Kala - puterea distructivă a timpului. Tot ceea ce susţine, tot ceea ce hrăneşte şi înnobilează vine din acest sentiment al iubirii. În cele din urmă, întreaga lume trebuie să înţeleagă că trebuie să ajungem la acea iubire supremă a lui Dumnezeu, altfel nu are niciun sens.

Aţi văzut cum, în artă, oamenii au încercat alte metode de a impresiona, folosind lucruri ieftine şi foarte vulgare. Toate acestea vor dispărea, nu pot rezista impactului cu timpul. Lucrurile se schimbă peste tot, chiar şi în Occident. Acolo oamenii au învăţat şi au încercat să afle atât de multe lucruri. Dar singurul lucru pe care l-au uitat este acela că există o Zeiţă a Cunoaşterii, a Învăţăturii. Totul vine de la Zeiţă. Au uitat acest lucru şi de aceea s-au ivit toate problemele. Dacă nu există Spirit în învăţătura voastră, dacă nu există sursa de inspiraţie a Zeiţei în învăţătura voastră, atunci totul este absolut inutil.

Binecuvântările lui Saraswati sunt atât de multe, iar Surya – Soarele – ne-a dat atât de multe puteri. Dar ar trebui să vedem singuri felul în care noi acţionăm împotriva Soarelui şi împotriva lui Saraswati. Principalul lucru pe care trebuie să-l obţinem de la Surya este Vivek – lumina interioară. Şi dacă în Surya Chakra de la nivelul Agnyei rezidă Domnul Iisus Christos, atunci este cu adevărat esenţial să avem puritatea vieţii, pe care o numim Niti, şi moralitatea vieţii.

Moralitatea a devenit în Occident un fel de chestiune discutabilă. Oamenii nu au niciun simţ al moralităţii absolute şi s-au întors împotriva ei. Cei care-L venerează pe Christos, cei care-i venerează pe Surya şi pe Saraswati, ei toţi s-au întors împotriva moralităţii, împotriva puterilor lui Surya, pur şi simplu desconsiderându-le. Nu puteţi fi un Surya, dacă nu aveţi un simţ adecvat al moralităţii şi sfinţeniei. Surya vă aduce lumina, pentru a vedea totul foarte limpede.

Surya are atât de multe calităţi. El usucă tot ce este umed, murdar, întinat. El usucă toate locurile care generează paraziţi. Atât de mulţi paraziţi sunt creaţi în Occident! Nu numai paraziţi, dar există culte oribile şi lucruri oribile în ţări ce se pretind a fi pline de lumină, dar aflate în întuneric: întuneric în privinţa Spiritului, întuneric în privinţa propriei cunoaşteri, întuneric în privinţa iubirii. Întunericul în privinţa acestor trei aspecte predomină în ţări în care ne-am aştepta ca lumina să fie preţuită. Lumină nu înseamnă ceea ce vedeţi cu ochii trupului, lumină înseamnă ceea ce vine „din interior”, lumina iubirii. Această lumină a iubirii trebuie înţeleasă. Este atât de liniştitoare, de blândă, de frumoasă şi de plină de farmec, de generoasă; trebuie să simţiţi lumina dinlăuntrul vostru, care este iubire pură pentru puritate, pentru relaţii pure şi pentru înţelegere pură. Dacă puteţi dezvolta acest fel de lumină în voi, atunci totul va fi curăţat.

În noi se află cea mai pură formă a naturii. Chakrele noastre sunt făcute din această cea mai pură formă a naturii. Noi suntem singurii care o deteriorăm, prin activitatea noastră mentală, împotriva aceleiaşi puteri a lui Saraswati; Saraswati curăţă tot ceea ce este impur în natură, în timp ce noi, prin activitatea creierului nostru, deteriorăm. Toată activitatea creierului nostru este împotriva inteligenţei pure şi trebuie să înţelegem că această inteligenţă pură nu trebuie întinată de gândirea noastră. Gândirea ne poate face atât de încrezuţi, de plini de ego, de impuri, încât putem chiar să mâncăm otravă şi să spunem: „Ce-i rău în asta?!”. Exact opusul lui Saraswati.

Dacă Saraswati rezidă în noi, ea ne dă Subuddhi – înţelepciunea. De aceea, ca s-o venerăm pe Saraswati, ca să-l venerăm pe Surya, trebuie să avem viziunea clară a ceea ce ar trebui să fim, a ceea ce facem, a modului în care trăim, a lucrurilor în care mintea noastră se implică, se complace. Ne aflăm aici pentru a ne elibera, nu pentru a ne flata egoul şi a continua să trăim cu mizeria din interior.

Saraswati are o veena în mâna sa, iar acea veena este instrumentul primordial din care se naşte muzica sa, iar muzica pătrunde în inimă. Voi nu ştiţi cum muzica pătrunde în voi şi cum lucrează. În acelaşi mod ar trebui să pătrundem personalitatea altor oameni: precum muzica.

Sunt atât de multe calităţile ei, aşa cum v-am spus, şi nu pot fi descrise într-un singur discurs. Una dintre cele mai mari calităţi este aceea că ea aduce lucrurile în planuri tot mai subtile; astfel, Mama Pământ devine parfumul florilor pe care ea le creează, muzica devine melodie; orice ea creează devine ceva măreţ, într-un plan mai subtil. Materia şi orice ea produce devine estetică. Dacă materia nu este estetică, atunci ea este grosieră. Aerul devine vibraţii.

Puteţi vedea cum tot ce a ieşit din această materie, din cele cinci elemente, devine acel lucru mai subtil. Desigur, la aceasta conlucrează atât partea dreaptă, cât şi partea stângă, pentru că iubirea trebuie să lucreze şi, când iubirea acţionează asupra materiei, ea se transformă; în acelaşi mod ar trebui să vă priviţi viaţa şi să faceţi din ea o combinaţie frumoasă între iubire şi materie.

◦◦◦

Glosar:

Saraswati – Zeita Saraswati este consoarta Zeului Brahma, creatorul. Ea poseda puterile vorbirii, intelepciunii si invatarii. Cele patru brate ale sale reprezinta patru aspecte ale personalitatii umane: mintea, intelectul, discernamantul si egoul. Intr-o mana tine scripturile sacre, in alta un lotus, simbol al cunoasterii pure. Cu celelalte doua ea interpreteaza muzica iubirii si vietii la veena. Este imbracata in alb, ca semn al puritatii, si are drept vehicul o lebada, simbol al discernamantului perfect.

Vasant – anotimpul primaverii.

Veena – instrument cu coarde folosit in muzica indiana clasica carnatica.