5 mai 2009

Ziua Sahasrarei

Astazi am ales sa va vorbim despre semnificatia zilei de 5 mai in istoria spiritualitatii, prin cateva fragmente din discursuri ale lui Shri Mataji despre chakra Sahasrara, ultimul centru subtil pe care energia Kundalini il ilumineaza in ascensiunea sa, in experienta starii de yoga.


“Astazi este o zi mareata, as spune, pentru toti cautatorii: ziua in care ultima lucrare a Divinitatii, aceea a deschiderii ultimului centru subtil din fiinta cosmica universala, a fost infaptuita la 5 mai 1970. Este cel mai important eveniment dintre toate evenimentele de natura spirituala care au avut loc in univers. El a fost pregatit si infaptuit cu foarte multa grija si atentie. Modul in care lucrurile sunt infaptuite in ceruri este dincolo de intelegerea umana. Fara acest eveniment, nu ar fi putut exista posibilitatea de a da fiintelor umane Realizarea en masse. Una sau doua persoane ar fi putut primi Realizarea, dar trezirea colectiva a fiintelor umane nu ar fi fost posibila.

Am avut foarte putine personalitati iluminate: cativa sufi, cativa sfinti, alte personalitati in China sau in alte parti. Foarte putini au avut Sahasrara deschisa. De aceea, tot ceea ce ele au spus sau scris nu a putut fi inteles de restul oamenilor. Au fost torturate, rastignite si supuse unor tratamente inumane, deoarece lumea nu putea suporta astfel de personalitati.


De indata ce Sahasrara a fost deschisa, intreaga atmosfera s-a umplut de vibratii (chaitanya) de o intensitate extraordinara, o lumina coplesitoare a umplut cerul si totul a luat forma unei ploi torentiale sau a unei cascade coborand pe Pamant cu o asemenea forta, incat am ramas impietrita de uimire. Totul era atat de neasteptat si de coplesitor in frumusete, incat am fost inmarmurita si am ramas complet tacuta in fata acestei grandori. Am vazut energia primordiala Kundalini ridicandu-se asemenea unui furnal imens, care ardea in tacere. Ca atunci cand incalziti un metal si el capata mai multe culori, in acelasi mod Kundalini a aparut ca un furnal urias, ca un tunel din cele pe care le vedeti in centralele care ard carbune pentru a produce electricitate. Si s-a inaltat ca un telescop, in trepte care se deschideau una dupa alta: shoot, shoot, shoot. Iar zeitatile au venit si s-au asezat pe tronurile lor, pe tronurile lor de aur; apoi au ridicat intregul crestet, asemeni unei cupole uriase, si au deschis aceasta cupola. Apoi aceasta ploaie torentiala m-a cuprins in intregime si, privind acest spectacol, m-am pierdut in bucurie. Asemenea unui artist care isi vede implinita creatia, am simtit bucuria unei mari impliniri.

Dupa aceasta experienta extraordinara, am privit in jur si am vazut fiintele umane atat de orbite; am dorit sa pot avea cupe pe care sa le umplu cu nectar, si nu pietre.


A fi una cu Divinitatea este cea mai mare binecuvantare a fiintelor umane. Sahasrara este cea mai frumoasa parte a fiintei voastre, este binecuvantarea cerurilor, as spune. Este un lotus cu o mie de petale multicolore ce pot fi asemanate unor limbi de foc. Multi au putut vedea aceasta frumusete, dar au scris foarte putin despre Sahasrara, deoarece tot ce au putut vedea a fost din afara, nu au putut-o contempla din interior. Dar chiar si cand te apropii din interior si Sahasrara nu este pe deplin deschisa, nu-i poti vedea reala frumusete.

Sahasrara este constiinta voastra. Cand ea este iluminata, deschisa prin ridicarea lui Kundalini, mintea voastra constienta percepe integrarea fiintei voastre. Esenta Sahasrarei este integrarea. Fiinta voastra mentala, cea emotionala si cea spirituala devin una. Fiinta fizica este parte a integrarii. Ratiunea, care in mod obisnuit este separata de inima, devine una cu inima, devine una cu atentia voastra. Toate actiunile atentiei voastre sunt binecuvantate, atentia devine eficace. Atentia voastra este foarte importanta, dorintele voastre sunt inca si mai importante, pentru ca totul devine integrat, dorintele si atentia voastra devin una. Voi doriti tot ceea ce este benefic pentru spirit, iar atentia voastra se indreapta spre lucrurile care emit putere spirituala. Prioritatile se schimba extrem de rapid. Dupa Realizare, tot ceea ce voi doriti devine parte a dorintei divine, tot ceea ce infaptuiti devine parte a actiunii divine.


Cu cat Sahasrara devine mai sensibila, cu atat ea va manifesta mai mult calitatile spiritului. Pacea este resimtita in Sahasrara, beatitudinea este perceputa de asemenea in Sahasrara, deoarece ea este creierul, iar creierul este esenta sistemului nervos, sistemul nervos central, constiinta insasi. Sahasrara este tronul spiritului vostru. Relatia cu spiritul vostru este exprimata de Sahasrara voastra.

O mie de puteri sunt iluminate in voi prin deschiderea Sahasrarei si ele ar trebui sa se manifeste, sa curga. Toate aceste puteri ale iubirii ar trebui sa curga. Nimic nu ar trebui sa va dea ego, totul este trecator, perisabil. Numai iubirea divina este eterna, ca si personalitatile divine. Aveti exemplul sfintilor. Oamenii isi amintesc de ei si dupa ce nu mai sunt, isi amintesc de poezia lor. Ii respecta pentru ceea ce au fost, desi ei nu au putut face prea mult din munca Sahasrarei, desi nu au putut da Realizarea.

Trebuie sa aveti cunoasterea sinelui, sa stiti cine sunteti. Daca nu aveti aceasta cunoastere, care este rostul deschiderii Sahasrarei? Cunoasterea sinelui va da sentimentul datoriei a ce aveti de facut, de implinit; nu numai pentru voi, ci pentru intreaga lume, pentru binele celorlalti. Exista oameni in intreaga lume care vor sa-si primeasca Realizarea si sa stie ce este dincolo de viata umana obisnuita.


Deschiderea Sahasrarei este singura cale spre perceperea, cunoasterea si intelegerea Adevarului, a Realitatii. Fara Realizarea Sinelui, niciun discurs nu are sens, nu are inteles. Cunoasterea din carti nu este adevarata cunostere. Cunoasterea trebuie sa vina din interior, iar aceasta se intampla numai prin deschiderea Sahasrarei.”

◦◦◦

Le Raincy, Franta - 5 mai 1982
New Delhi, India - 4 februarie 1983
Cabella Ligure, Italia - 5 mai 2002
Cabella Ligure, Italia - 9 mai 2004