30 decembrie 2009

28 decembrie 2009

Program public la Roma

Rome Marriott Park Hotel din Roma va gazdui marti 29 decembrie 2009, ora 18:30, o prezentare publica a metodei Sahaja Yoga.

Prezentarea va porni de la muzica indiana clasica, pentru a ajunge la tehnicile de meditatie si medicina, cu demonstratii practice si experimentul activarii energiei subtile Kundalini.

Programul este prilejuit de Seminarul international de Sahaja Yoga gazduit la sfarsitul lunii decembrie 2009 de Rome Marriott Park Hotel, cu participarea lui Shri Mataji Nirmala Devi – Fondatoarea metodei.

Pentru mai multe informatii, vizitati www.sahajayogaroma.it.

24 decembrie 2009

Craciun Fericit!

Va uram din adancul inimii un Craciun de Lumina si Bucurie!
La Multi Ani!

Va reproducem aici cateva fragmente din discursul lui Shri Mataji cu prilejul Craciunului - Ganapatipule, India, 25 Decembrie 1995.
◦◦◦

Astazi sarbatorim o zi mareata, aceea in care Christos a venit pe acest pamant. El a fost special creat a se intrupa ca fiinta umana, pentru a face posibila salvarea umanitatii.

Se spune ca El a venit in India, in Kashmir, si ca acolo l-a intalnit pe regele Shalivahana. Totul este relatat in sanscrita, am citit relatarea conversatiei dintre Christos si regele Shalivahana, care era un mare devot al Zeitei Mama. Acesta L-a intrebat: „Care este numele tau?”. Christos i-a raspuns: „Vin dintr-o tara in care oamenii cred in murdarie, si cred ca aceasta este tara mea”.

Regele Shalivahana I-a spus: „Esti o personalitate atat de mareata care ai venit pe acest pamant, trebuie sa mergi inapoi in acele tari pentru a le salva si a le spune despre principiul pur al vietii”. In sanscrita este Nirmala Tatwa. Christos s-a intors si, numai dupa trei ani si jumatate, a fost rastignit.

Erau timpuri speciale, eu le numesc „Timpuri pentru tapasyas”. Tot in acele timpuri s-au nascut si Buddha si Mahavira, la acelasi nivel al fruntii lui Virata. Asa cum stiti, potrivit Vedelor, exista sapte niveluri ale constiintei.

La cel de-al saselea nivel, al Agnyei, noi dobandim conditionari. Iar cand cineva incearca sa ne conditioneze sau sa ne domine, incercam sa scapam sau incercam sa dominam. Ambele tendinte exista in noi. In mod stupid, datorita egocentrismului, noi dobandim conditionari care ne umbresc intelegerea. Iar conditionarile genereaza si dezvolta, mai departe, reactii care aduc haos, teama, violenta si distrugere. Tot felul de conditionari ne umbresc privirea.

Conditionarile pot fi eliminate daca stim ce fel de viata a dus Christos. Mai intai, El s-a nascut intr-o iesle. Astfel, El a aratat ca nu ai nevoie de bani sau de proprietati marete sau de altceva pentru a impresiona oamenii. Acelea erau timpuri in care oamenii ii respectau pe cei care duceau o viata de penitenta, de tapasya. Erau timpuri pentru penitenta. El a venit pe acest pamant si a trait ca un tapasyi.

Christos guverneaza Chakra Agnya, controland glandele pineala si pituitara. El ne controleaza conditionarile. Daca Il urmam, nu putem fi conditionati de nimic, deoarece El a vorbit numai despre Spirit. Spiritul nu poate fi conditionat de nimic. Orice lucru bun, benefic pentru Spirit, va fi acceptat. O persoana spirituala are o atitudine total diferita in fata vietii. Nu-i va pasa unde doarme, unde traieste, sau cat de mare ii este averea, pentru ca a intrat in Imparatia lui Dumnezeu. Cei care nu sunt insa acolo se ingrijoreaza de orice lucru, cautand bucurii materiale, criticand, tulburand pe toata lumea, maniindu-se, lipsiti de bucuria spirituala.

Christos a spus deschis ca trebuie sa te cunosti pe tine insuti. Si in Coran, Mahomed a spus ca „pana cand nu va veti cunoaste pe voi insiva, nu-L veti putea cunoaste pe Dumnezeu”.

Ar trebui sa intelegem ca Christos nu a creat o religie exclusiva. Niciuna dintre incarnari nu a facut-o. Mahomed a vorbit despre Avraam, despre Moise. A vorbit despre Christos si despre Mama Sa, mai mult decat in Biblie, si a respectat-O. El a spus ca au fost mai multi lakhwalis, suflete realizate.

Dupa Realizare noi devenim total diferiti, dar pentru asta trebuie sa traversam Agnya. Agnya va controleaza egoul. In viata Sa, Christos a aratat cum lucreaza egoul. Rastignirea Sa arata cum o asemenea incarnare mareata a puritatii a fost torturata si chinuita de oameni stupizi, si apoi condamnata la moarte de guvernanti.

In timpurile de inceput au fost multe suflete realizate, „gnosticii”. Gn in sanscrita inseamna „cunoastere”, cei care aveau cunoasterea despre Sine. Christos a spus: „Thou shalt” – „Cunoaste-te pe tine insuti”. „Trebuie sa bateti la poarta”, insemnand ca trebuie sa aveti Shuddha Icha, dorinta pura, altfel nu va functiona. Nimeni nu va poate forta.

El va controleaza egoul, El este cel care va da echilibrul. In „Tatal nostru”, El ne-a spus: „Iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Ce lucru maret! Dar oamenii nu stiu sa ierte, din cauza teribilului lor ego. Desi se vor simti vinovati, nu vor cere niciodata iertare.

Daca aveti o reala comunicare cu Christos, egoul vostru ar trebui sa fie complet eliminat, resorbit. Acest ego, care apare din diverse cauze, este un mit. Prin ego oamenii incearca sa-i amageasca pe altii sau sa iasa in evidenta. Egoul va poate duce pe culmile stupiditatii, iar cultura care il flateaza este cea mai destructiva cu putinta.

Rastignirea lui Christos a fost o parte a planului divin, pentru ca El a trebuit sa deschida poarta Chakrei Agnya. Pentru aceasta a fost rastignit. Dar mesajul Sau nu este rastignirea. Voi trebuie sa-I celebrati Invierea, pentru ca fiintele umane urmeaza sa-si primeasca a doua nastere. Rastignirea Sa a facut posibil acest lucru. Voi nu puteti purta crucea, nu este nevoie sa o faceti. El a purtat-o pentru voi, El a facut totul pentru voi. A spus ca a murit pentru toti pacatosii; este un fapt. Fara El, ar fi fost foarte dificil de deschis Chakra Agnya, din cauza celor doua probleme: conditionarile si egoul. Rastignirea Sa a ajutat la atenuarea acestor doua oribile capacitati ale fiintelor umane. Pentru ca erau timpurile pentru tapasya, pentru sacrificiu, toate aceste trei personalitati divine, Buddha, Mahavira si Christos, au luat calea renuntarii depline. Au dus o viata de mari tapasyi. Au facut-o pentru noi, nu pentru ei. A trebuit s-o faca pentru a ne curata, pentru a ne conferi limitele comportamentale corecte si sustinerea puterilor de protectie. Si-au sacrificat vietile si toate placerile unei vieti obisnuite. Pentru Ei nu era sacrificiu, ci doar un mod de viata pe care au vrut sa-l urmeze, incercand sa faca tot ce era necesar pentru deschiderea chakrelor noastre. Toate aceste incarnari sunt responsabile a crea „scarile” pe care sa urcam in procesul evolutiei noastre.

Astfel ajungem la starea de Tapa, penitenta, la nivelul celui de-al saselea centru, Agnya, si apoi la Adevar, Sat. Prin Sahaja Yoga ajungeti la Adevar la nivelul creierului, in zona limbica, atunci cand Kundalini patrunde in Sahasrara. Ea aduce aici lumina, creeaza personalitati iluminate si se contopeste apoi cu puterea atotpatrunzatoare a Iubirii Divine. Prin aceasta Iubire Divina voi sunteti complet schimbati si transformati.

Contributia acestor incarnari la evolutia fiintelor umane a fost importanta, iar cea a lui Christos a fost cea mai insemnata. Ele au incercat sa ne traga din campul ratiunii, pentru ca trebuie sa ne ridicam deasupra lui. Toate limitarile noastre sunt din cauza gandirii excesive si a conditionarilor. Trebuie sa trecem dincolo de ele, pentru ca prin gandire ne miscam liniar si, rupti de adevar, totul se intoarce impotriva noastra.

Trebuie sa mergem dincolo de minte. Christos a facut posibil acest lucru. Daca nu stiti cum sa va depasiti mintea, incercati sa meditati. Ramanand la nivelul mintii, al gandului si al ratiunii, veti avea de infruntat tot felul de lucruri: manie, intriga, gelozie, toti cei sase dusmani interiori. Totul poate fi rationalizat. Din cauza mintii, noi incepem sa facem lucruri absolut gresite si incercam apoi sa le argumentam, sa le rationalizam. Mergem impotriva Agnyei, impotriva realitatii, si ne folosim apoi conditionarile si egoul pentru a ne explica.

Procedand astfel, nu ne vom putea ridica deasupra mintii. Suntem atat de satisfacuti de noi insine, ne credem centrul lumii. Este foarte important sa ne facem introspectia pentru a depasi aceste doua obstacole de la nivelul Agnyei. Ar trebui sa dezvoltati starea de martor, sa nu reactionati fata de niciun lucru.Natura pura a lui Christos este inocenta. El este intruparea lui Shri Ganesha, copilul etern. Christos este inocenta absoluta, El nu reactioneaza, nu este conditionat. Reactia fiintelor umane vine ca urmare a faptului ca nu sunt in legatura cu Divinitatea. Daca ar fi, ar vedea intregul spectacol si ar lasa totul in grija Divinului, care poate rezolva. Functioneaza. In aceste timpuri Paramchaitanya a devenit activa si lucreaza, rezolvand orice aspect.

Ea implineste tot felul de lucruri, numai pentru a va convinge despre Sahaja Yoga. Puterile sale sunt nelimitate, patrund fiecare atom si molecula. Tot ceea ce implineste este pentru a va da credinta ca singura solutie este sa abandonati orice problema Oceanului, acestei puteri grandioase, care este deopotriva eficienta, rapida, atotpatrunzatoare, inteligenta si plina de iubire.

Celebrand Craciunul, ar trebui sa stim ca, in fapt, noi ne sarbatorim propria evolutie spirituala, implinirile si inaltimile atinse, sau pe cele care ne stau in fata. Ar trebui sa avem numai aspiratii legate de dimensiunea spirituala. Toate aspiratiile ar trebui lasate in grija Paramchaitanyei. Cu cat va veti inalta mai mult in devenirea voastra, cu atat veti dezvolta mai mult non-reactia, prin starea Agnyei voastre: nici manie, nici tacere, ci un temperament placut, plin de farmec. Fara meditatie, Agnya voastra va fi complet acoperita de ganduri si va veti pierde.

Cea mai mare implinire este respectul inocentei voastre. Respectati-va inocenta! Asta ar trebui sa cereti astazi.

Vorbim astazi de transformarea globala a fiintelor umane, care vor afla armonia in inimile lor si vor construi o lume noua a pacii, bucuriei si spiritualitatii.

◦◦◦

Glosar:

Agnya – centru de energie subtila situat in mijlocul fruntii si guvernat de Iisus Christos, atat in planul cosmic, cat si in fiinta umana.

Buddha – incarnare a Egoului lui Virata in Nepal (563-483 i.Chr.), intemeietor al budismului.

Mahavira - incarnare a Arhanghelului Mihail in India (599-527 i.Chr.); intemeietor al jainismului, incarnare a Superegoului lui Virata.

Paramchaitanya – energia-constiinta universala suprema.

Sat – adevar; realitatea suprema a Spiritului Universal.

Shri Ganesha - copilul divin cu cap de elefant, zeitate hindusa ce intruchipeaza calitatile puritatii, inocentei, castitatii, auspiciozitatii si intelepciunii.

Shuddha Iccha – dorinta pura de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a-ti implini evolutia spirituala, prin obtinerea starii de yoga.

Tapa – penitenta, asceza, viata de austeritate.

Tapasyi – cel care duce o viata de penitenta, asceza si austeritate.

Virata – Marea Fiinta Primordiala, Dumnezeu manifestat.

18 decembrie 2009

SIMPOZIONUL NATIONAL EXPOEZOTERIC Oradea

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga din cadrul celei de-a III-a editii a Simpozionului Expoezoteric Oradea, avand ca tema centrala „Educatia pentru libertate”.

Manifestarea se desfasoara in perioada 18-20 decembrie 2009 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, Parcul 1 Decembrie nr. 1.

Simpozionul cuprinde trei sectiuni: conferinte, workshopuri si expozitie cu vanzare, precum si o serie de evenimente ce isi propun sa ofere solutii preocuparii pentru o viata sanatoasa si echilibrata prin cunoastere, autocunoastere si relationare cu lumea si universul.

Pentru mai multe informatii legate de manifestare, vizitati www.expoezoteric.ro.

10 decembrie 2009

BIO SANO BEAUTY Brasov


Astazi s-a deschis la International Trade Center Brasov prima editie a Expozitiei "Bio Sano Beauty", organizata de International Trade Center Brasov, in parteneriat cu Bioma Agro Ecology Co – Iasi.

Va invitam sa vizitati pana duminica 13 decembrie standul Sahaja Yoga din cadrul manifestarii, unde vizitatorii pot beneficia de prezentarea metodei si a experientei activarii energiei subtile Kundalini.

Expozitia reuneste serviciile profesionistilor domeniului, pentru a oferi publicului larg sfaturi personalizate, tehnici, tratamente si produse naturale pentru o viata armonioasa.

Pentru mai multe informatii, vizitati http://www.itcbv.ro/.

2 decembrie 2009

NATURAL & BIO. Harmony Wellness Fair


Cea de-a III-a editie a Harmony Wellness Fair, unul dintre cele mai importante evenimente din sectorul BIO si al consumului ecologic, al terapiilor complementare si produselor naturale de ingrijire pentru un stil de viata natural, sanatos si armonios, se deschide vineri 4 decembrie 2009 in Foaierul Salii Palatului din Bucuresti.

Va invitam sa vizitati pana duminica 6 decembrie standul Sahaja Yoga, unde cei interesati vor putea beneficia de prezentarea metodei si a experimentului activarii energiei Kundalini.

Programul de vizitare este intre orele 10:00 – 18:00.

Salonul gazduieste numeroase mese rotunde si demonstratii practice, reunind nume de referinta din domeniile agriculturii ecologice, medicinei complementare, cosmeticelor naturale si organice, practicilor de relaxare si dezvoltare personala s.a.

Pentru mai multe informatii despre eveniment, vizitati www.wellness-fair.ro.

28 noiembrie 2009

Basarab Nicolescu, “Ce este realitatea?”

Aparuta la Editura Junimea din Iasi, noua carte semnata de Basarab Nicolescu a fost lansata sambata 28 noiembrie si la Targul International de Carte Gaudeamus de la Bucuresti.

Va reproducem aici o prezentare-eseu a cartii, apartinand lui Tiberiu Brailean si aparuta in Ziarul de Iasi la 28 octombrie 2009:

Ne-am indepartat de noi insine, de adevarata noastra identitate, de esenta noastra, care ne asteapta undeva, pe un alt nivel de realitate. Ce sanse avem pentru a ne elibera din conditia noastra prezenta?

27 noiembrie 2009

Forumul Regional ECOVITA Cluj Napoca


Astazi a debutat la Cluj prima editie a FORUMULUI REGIONAL ECOVITA, Sanatatea omului si mediul curat in mileniul III, eveniment pentru educatie si dezvoltare personala, desfasurat sub auspiciile Zilelor Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj Napoca.

Manifestarea se desfasoara in perioada 27 - 29 noiembrie 2009 si este gazduita de Centrul de expozitii si conferinte Expo Transilvania din Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga si sa participati la evenimentele sahaj organizate in cadrul forumului:

◦ Sambata 28 noiembrie 2009, ora 12:15 – in cadrul Sectiunii II: Educatie, Psihologie, Dezvoltare Personala: conferinta: “Tehnici de echilibrare energetica” - Flueras Janina;
◦ Duminica 29 noiembrie 2009, ora 10:00 – workshop: “Perceperea vibratiilor” - Flueras Janina.

Pentru mai multe informatii legate de sectiunile manifestarii si evenimentele conexe, vizitati: ECOVITA.

22 noiembrie 2009

Est si Vest - miturile care mistifica

TED este o companie nonprofit dedicata promovarii ideilor care merita a fi cunoscute. A debutat in 1984 cu o conferinta ce aducea impreuna specialisti inovatori din trei domenii: Tehnologie, Entertainment si Design. Trecerea anilor a adus dezvoltarea proiectelor TED si a deschis noi orizonturi conferintelor sale, care se desfasoara anual la Long Beach - California, Oxford UK si Mysore - India.

Va atasam aici un interesant discurs al specialistului indian in mitologie Devdutt Pattanaik, sustinut in cadrul conferintei TEDIndia 2009. Devdutt Pattanaik incearca sa ilustreze in discursul sau modul in care adevarurile noastre subiective ne modeleaza viziunea asupra lumii, modul in care credintele noastre ne influenteaza comportamentul, precum si modul in care cultura, legendele si mitologia spatiului nostru de origine, transmise de generatii, ne modeleaza viziunea si intelegerea asupra lumii.

Diferentele dintre mitologiile Vestului si Estului – creionand o evolutie liniara sau, dimpotriva, ciclica a vietii – rezoneaza astazi si in convingerile si comportamentul oamenilor de afaceri. Scopul discursului sau este acela de a ne familiariza cu aceste conceptii fundamentale, pentru a le putea apoi folosi in mai buna intelegere a celuilalt.

18 noiembrie 2009

EzotericFest Timisoara, editia a III-a

Maine se deschide la Timisoara cea de-a III-a editie a Festivalului Spiritual-Cultural EzotericFest: Cunoastere – Sanatate – Armonie, Alternative si Conexiuni Spirituale.

Va invitam sa vizitati standul Sahaj si sa participati la workshopul si conferintele de Sahaja Yoga ce vor fi organizate pe parcursul celor 4 zile, 19-22 noiembrie 2009, la Casa Tineretului din Timisoara, str. Aries nr. 19.

1) Vineri 20 noiembrie, Sala de conferinte etaj
14:45 -15:25 - Valentina Spătaru, “Starea de meditaţie”;
2) Sambata 21 noiembrie, Sala de conferinte parter
11:45 -12:25 - Carmen Olariu, “Energia Kundalini”;
3) Sambata 21 noiembrie, Sala de conferinte etaj - Workshop
13:15 -13:55 - Carmen Olariu, Valentina Spătaru şi Mariana Tudoroiu – “Realizarea Sinelui şi tehnici de purificare subtilă”;
4) Duminica 22 noiembrie, Sala de conferinte etaj
12:30 -13:10 - Sanda Ion, “Evoluţia spirituală la nivel individual şi colectiv”.

Organizat de Asociatia de Metafizica Geea Life in colaborare cu Expo Timisoara International, EzotericFest ofera publicului pe langa Targul de Produse Naturiste, o serie de manifestari complexe grupate in Sectiunile: Alternative, Stiinte si Terapii Spirituale.

Pentru mai multe informatii legate de manifestare, temele si programul conferintelor, workshop-uri si demonstratii, vizitati http://www.ezotericfest.ro/.

12 noiembrie 2009

SIBB – editia lunii noiembrie


Sambata 14 noiembrie se deschide la Sala Palatului din Bucuresti editia lunii noiembrie a Targului pentru sanatatea si frumusetea ta.

Expozitia va fi deschisa publicului larg in perioada 14-17 noiembrie 2009, zilnic intre orele 10:00-18:00.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga din cadrul Sectiunii Speciale Health – practici energetice, unde veti putea beneficia de prezentari ale metodei si ale experimentului activarii energiei Kundalini pe tot parcursul manifestarii.

Intrarea este libera pentru vizitatori.

26 octombrie 2009

Targul pentru O Viata Sanatoasa – editia lunii octombrie

Editia lunii octombrie a Targului pentru O Viata Sanatoasa organizat de Lalla Events si Hello Events va fi gazduita de Palatul Sutu din Bucuresti (Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti, Piata Universitatii, Bulevardul I.C. Bratianu nr. 2, vis-a-vis de Spitalul Coltea), in perioada 30 octombrie-1 noiembrie.

Manifestarea isi propune sa aduca in atentia publicului cele mai apreciate oferte de servicii si produse BIO, intr-o pledoarie pentru o viata sanatoasa.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga din cadrul evenimentului, unde vizitatorii Expozitiei vor putea beneficia de prezentarea metodei si a experimentului activarii energiei Kundalini.

Programul de vizitare: zilnic, 10:00-20:00;
Intrarea este libera.

19 octombrie 2009

Diwali si mesajul presedintelui Obama

Diwali sau Festivalul luminilor este o sarbatoare indiana traditionala celebrata din timpuri stravechi si semnificand drumul fiintelor umane catre Adevar şi Lumina. El simbolizeaza spiritul vechii culturi indiene, care indruma spre invingerea ignorantei, inlaturarea intunericului şi intronarea luminii cunoasterii.

Termenul de Diwali provine din sanscritul Deepavali, tradus prin “siruri de lumini”. De Diwali, in fiecare casa din India sunt aprinse lumini, lampi in semn de bun venit pentru Shri Lakshmi, Zeita bunastarii şi a prosperitatii, a carei nastere este celebrata acum.

Festivalul dureaza cinci zile si fiecare dintre acestea are o semnificatie precisa, in legatura cu mituri, legende si credinte ale spatiului indian.

Shri Shiva este cel care bate apele oceanului primordial in momentul cosmogonic al creatiei. Din apele oceanului de lapte se nasc Shri Laksmi si apoi luna. Nasterea lui Shri Lakshmi este celebrata in prima zi a festivalului, iar cea a lunii in ziua a 5-a.

Pricipiul bunastarii si prosperitatii intrupat de Shri Lakshmi evolueaza spre un principiu superior, al spiritualitatii, principiul de Mahalakshmi. Acest pricipiu face posibila evolutia spirituala a fiintelor umane si comuniunea cu Divinitatea.

In cea de-a doua zi se sarbatoreste invingerea demonului Narakasura de catre Shri Krishna, zeul-erou din Bhagavad Gita.

Cea de-a treia zi a festivalului este cea mai importanta. Este ziua cand Shri Rama, eroul Epopeii Ramayana, cea de-a 7-a incarnare a Zeului Vishnu, se intoarce in regatul sau după 14 ani de exil si este incoronat. Shri Rama l-a ucis pe puternicul demon Ravana din insula Lanka si de aceea intoarcerea sa simbolizeaza victoria binelui asupra raului. Ziua este urmata de noaptea cea mai neagra, fara luna, noaptea in care, potrivit traditiei, s-a nascut Domnul Iisus Christos, Cel pe care scripturile indiene Il numesc Mahavishnu. Intunericul acestei nopti este alungat de focurile de artificii care umplu cerul, in timp ce din temple se inalta sunetul tobelor si al clopotelor.

In multe regiuni din India, Diwali marcheaza inceputul unui nou an. Anul Nou este celebrat in cea de-a patra zi a Festivalului.

Presedintele Barack Obama a celebrat Diwali prin aprinderea lampii traditionale la Casa Alba.



„In numele poporului american, doresc sa adresez cele mai calde urari cu ocazia Diwali tuturor celor care celebreaza aceasta sarbatoare auspicioasa, aici in America si in intreaga lume.

Diwali este Festivalul Luminilor, timpul in care membrii unora dintre marile comunitati religioase ale lumii sarbatoresc triumful binelui asupra raului. Semnificatia acestui festival este exprimata de versetul sanscrit: „Condu-ne de la falsitate la adevar, din intuneric spre lumina, din moarte spre nemurire”.

In hinduism, Diwali marcheaza intoarcerea Domnului Rama din exil, cand mici lampi i-au luminat drumul spre casa. Aprinderea acestor lampi continua si astazi, marcand aceasta sarbatoare ca pe un timp al reflectiei asupra anului care a trecut si un timp al rugaciunii, pentru ca anul care va veni sa fie unul bun.

In jainism, aceasta ocazie celebreaza atingerea Nirvanei de catre Domnul Mahavira, unul dintre reprezentantii unei lungi linii de lideri spirituali, cunoscuti pentru a fi atins iluminarea, eliberandu-se de impulsuri si emotii umane de joasa conditie.

In sikhism, Diwali este o celebrare a eliberarii lui Guru Har Gobind, cel de-al saselea guru al acestei religii.

Daca acesta este un timp al celebrarii, el este totodata un timp al contemplarii, cand ne amintim de cei care sunt mai putin norocosi decat noi, de cei care poate nu au ce manca si nu pot sarbatori in acest mod festiv, de cei care nu se bucura de aceleasi drepturi la cuvant sau credinta libera, sau nu-si pot construi o viata asa cum o doresc. Inimile noastre sunt alaturi de ei – nu doar astazi, ci zi de zi.

In acest timp sacru al anului, haideti sa fim impreuna, dincolo de confesiuni, religii si culturi, pentru a ne crea un obicei al empatiei si a ne apropia de cei care au cea mai mare nevoie, pentru a impartasi cu ei binecuvantarile de care noi ne bucuram si pentru a promova cauza pacii in toate colturile lumii noastre.

Cand familiile si comunitatile se strang pentru a sarbatori si pentru a reflecta, in jurul unor mese pline de bucate delicioase, va asiguram ca sunteti in gandurile noastre, iar Michelle si cu mine va dorim un Diwali fericit si Saal Mubarak (Un An Nou fericit, n.tr.).”

8 octombrie 2009

ANATECOR 2009


Maine 9 octombrie 2009 se deschide la Arad cea de-a XIII-a editie a Conferintei internationale de terapii complementare ANATECOR, avand ca tematica „Omul Mileniului III”. Conferinta va fi gazduita de Palatul Cultural din Arad.

Va invitam sa vizitati pe parcursul celor 3 zile ale manifestarii standul Sahaja Yoga si cabinetul de tratamente sahaj din cadrul sectiunii de Practica terapeutica.

Pentru mai multe informatii privind programul, domeniile si sectiunile conferintei, vizitati http://www.anatecor.ro/.

Festivalul “Cultura dello Spirito” la prima editie

Va invitam sa vizualizati un reportaj realizat la incheierea primei editii a Festivalului “Cultura dello Spirito”, festival organizat de Fundatia Mondiala SMND Sahaja Yoga si Compania internationala de teatru “Theatre of Eternal Values”, sub patronajul provinciei Alessandria, in zilele de 18 si 19 iulie 2009, in Albera Ligure, localitatea Chiappeti (AL), Italia.

Mai multe informatii despre artisti, program si eveniment, aflati la adresa www.culturadellospirito.net.


3 octombrie 2009

Recunoastere internationala pentru Abhay Sapori

Abhay Rustum Sopori, sahaja yoghin indian, maestru de santoor si compozitor de muzica indiana clasica, a primit recent prestigiosul „Bharat Shiromani Award” pentru anul 2008–2009.

Abhay a devenit astfel cea mai tanara personalitate distinsa cu acest premiu. „Bharat Shiromani Award” este oferit personalitatilor avand origine indiana, ca recunoastere a realizarilor marcante si a contributiei aduse la nivel international in domenii precum cultura&arta, business, cinema, educatie, IT, jurnalism, justitie, medicina, politica, stiinta, sport etc. Criteriile de selectie pentru acordarea premiului se refera la merit si calibru, precum si la efortul depus in slujba progresului national si a emanciparii umanitatii.

Abhay si tatal sau, Pt. Bhajan Sapori, au sustinut recitaluri cu diferite prilejuri in prezenta lui Shri Mataji, cel mai recent in primavara acestui an, la Palazzo Doria in Cabella Ligure, Italia. Abhay a compus un raga special, “Nirmalkauns”, dedicat lui Shri Mataji. Intreaga sa arta este dedicata efortului unic de elevare a constiintei umane.

30 septembrie 2009

Carte si Arte

Maine se deschide la Bucuresti cea de-a saptea editie a Festivalului „Carte si Arte”, care va fi gazduita de Palatul Şuţu (Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti, Bulevardul I.C. Bratianu nr. 2, vis-a-vis de Spitalul Coltea), in perioada 1-4 octombrie 2009.

Lansarilor de carte li se vor alatura manifestari artistice de atractie pentru publicul vizitator.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga organizat in cadrul Festivalului si sa participati la concertul de muzica indiana clasica programat duminica 4 octombrie, incepand cu ora 17:00.

Programul Festivalului

Joi 1 octombrie 16:00-20:00
Vineri 2 octombrie 14:00-20:00
Sambata 3 octombrie 10:00-20:00
Duminica 4 octombrie 10:00-18:00.

23 septembrie 2009

La Dalles, la Targ

Cea de-a doua editie a „Targului pentru o viata sanatoasa” a fost gazduita intre 18-20 septembrie de Sala Dalles din Bucuresti.

Va ilustram in cateva fotografii atmosfera si „intamplarile” de la standul Sahaja Yoga, unde multi dintre vizitatori au dorit sa afle fundamentele metodei si sa experimenteze activarea energiei Kundalini si perceptia vibratorie.


19 septembrie 2009

EXPOEZOTERIC Cluj-Napoca

EXPOEZOTERIC Cluj-Napoca a debutat miercuri 9 septembrie la Pavilionul EXPO TRANSILVANIA, reunind o Conferinta de terapii complementare si o Expozitie de produse naturiste.

Cei care ne-au vizitat miercuri standul au fost in marea majoritate adepti ai altor tehnici si cai spirituale, cautatori sinceri, dornici sa cunoasca si metoda Sahaja Yoga.

Am primit propuneri de colaborare din partea catorva ziare si reviste clujene, 2 posturi de televiziune locale ne-au luat interviuri si au realizat reportaje: NCN si Realitatea TV. O alta televiziune va veni sa filmeze la cursul de initiere.

De joi a inceput sa fie aglomeratie la stand, iar organizatorii ne-au oferit si un cort mare, amplasat chiar la intrarea in Expozitie. Multi dintre vizitatorii standului au venit sambata la programul pentru incepatori.

Un redactor al unei reviste clujene a facut experimentul Realizarii si ne-a declarat: „Imi place cum puneti problema, lumea ar trebui sa stie ca existati. Va ofer o rubrica speciala in revista mea, in care sa spuneti cine sunteti, ce faceti; sa va ocupati de tinerii din ziua de azi, ca au cam luat-o pe cai gresite”.

Dr. Janina Flueras din Arad a sustinut conferintele de Sahaja Yoga programate vineri si sambata. Toti cei prezenti au putut experimenta perceptia vibratorie si noua constiinta colectiva manifestata dupa Realizarea Sinelui.

15 septembrie 2009

Targul pentru o viata sanatoasa, editia a II-a

Sala Dalles din Bucuresti, Bd. Nicolae Balcescu nr. 18, gazduieste intre 18-20 septembrie 2009 cea de-a doua editie a Targului pentru o viata sanatoasa, manifestare ce isi propune sa aduca in atentia publicului larg cele mai apreciate oferte de servicii si produse BIO, intr-o pledoarie pentru o viata sanatoasa.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga (Sala II, standul nr.31) din cadrul evenimentului, unde veti putea beneficia de prezentarea metodei si a experimentului activarii energiei Kundalini pe tot parcursul Expozitiei.

Pentru mai multe informatii, vizitati http://www.latarguri.com/.

11 septembrie 2009

Beneficiile Yoga

Festivalul Plai 2009, Timisoara

Festivalul PLAI 2009 a avut deschiderea oficiala joi 10 septembrie, in Piaţa Unirii din Timisoara.

Manifestarile Festivalului, pe parcursul celor 3 zile, 11-13 septembrie, sunt organizate la Muzeul Satului Banatean si isi propun sa ofere publicului o multitudine de programe si de activitati, pe cele trei directii ce-l definesc: MUZICA, ARTA si MULTICULTURALITATE.

Sahaja Yoga – Romania va invita sa vizitati standul propriu amenajat in incinta Muzeului Satului Banatean, si sa participati la cele 12 workshop-uri din zilele de 12 si 13 septembrie, in cadrul carora cei interesati vor putea beneficia de prezentarea metodei, a experimentului activarii energiei Kundalini si a tehnicilor sahaj de echilibrare. Workshop-urile sunt programate incepand cu ora 12:00, la fiecare ora fixa, pana la ora 17:00.

Pentru mai multe informatii despre activitatile si programul Festivalului, vizitati www.plai.ro.

10 septembrie 2009

EXPOEZOTERIC Cluj Napoca – Editia a III -a

Pavilionul EXPO TRANSILVANIA Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu, gazduieste intre 9 -13 septembrie 2009 cea de-a treia editie a EXPOEZOTERIC Cluj Napoca, Conferinta de terapii complementare si Expozitie de produse naturiste.

Alaturi de seria de conferinte de prezentare a tehnicilor si produselor naturiste, manifestarea mai cuprinde concerte, demonstratii de dans, tai chi si qigung, workshop-uri si lansari de carte.

Va invitam sa vizitati standul Sahaja Yoga organizat in cadrul evenimentului si sa participati la conferintele de prezentare a metodei si a tehnicilor sahaj, sustinute de ing. Mihai Buliga, care vor avea loc:

◦ vineri 11 septembrie 2009, ora 16:30 – "Terapia prin energia Kundalini" - Sala de conferinte;
◦ sambata 12 septembrie, ora 15:30 – "Sanatatea ca armonie interioara si echilibru energetic" - Sala de conferinte.

Pentru mai multe informatii legate de eveniment, vizitati www.expoezoteric.ro.